Refugiu în infern, mă regăsesc a nu știu câta oară
În zona R a gândurilor întortocheate,
Un loc de baștină a regretelor deșarte,
Rastel al inimilor frânte.

Frântă e lumea, se schimbă, face zgomot
În zona R ce pare a fi crepusculară,
Dar ea e o realitate crudă și meschină,
Când însăși Dumnezeu cu glasul implacabil
Trimite o recenzie dură despre vindecare.

Imagini fără de sfârșit în vindecare,
Călătoresc în zona R ca drept recapitulare,
A tot ce este bun și drept,
Dar par cuvinte aruncate într-un text dulceag
Cu o indiferență rezultantă care doare.

Și zona R cu al său miros fin
De umbre arse ticluite,
Rapace fiind de iscodiri răvășitoare
Ce întină o inimă deschisă
Cu rafale de aplauze și zâmbete istovitoare.

Istovitoare-i și mlaștina în care se afundă
Și zona R cu existențele-i furioase,
Reacția chimică le înăbușe a lor vorbe
Topindu-le în timp pe toate.

Rătăcim în zona R căutând dreptatea
Ce pare a fi demult uitată,
Rămănând din ea doar un racem ce ratează să surprindă
O lumină efervescentă.

Și zona R chiar de-i citadină
Fatalitatea o descrie în mod linear
Nimic nu mai poate fi ca înainte,
Ne definim în agonie și calvar.
Ca un recif ascuns în ape,
Departe de un țărm uitat,
Trecând razant pe lângă omenie
Purtată de valuri bolnave de nebunie.

Și...
Ce este de făcut... când
Cuburi, cilindri, piramide de idei
Năvălesc deodată în zona R,
De-i căldură, ger subțire, viscol, ploi,
Bucăți din ele îmbunează sufletele moi
În timp ce altele pietrifică umanitatea din noi.

Și pot schimba această zonă R
Cu r-uri de la remușcări,
Cu r-uri de la refuzuri,
Cu r-uri de la repulsii,
Cu r-uri de la remedii,
Cu r-uri de la reînnoiri

Și tot așa... dar ce păcat,
Că nu pot schimba măcar și în visare
Oamenii și omenia care arde
Precum o lumânare fără șoapte.