Mă întâlnesc cu tine după o viață toată,
Întunecată ești precum pământul,
De-ai vorbi cu mine, nu te-as lăsa decât,
Decât să îmbătrânești trecutul,
Căci este prea hain ca să-l mai ascult.
Eu vreau să-l iei cu tine,
Să-i  cânți a mea durere,
Să simtă în profunzime,
O rana care-i prea mare.
Dar ce poate simți un timp?
Secundele-s în derivă,
Căci nu are nici inimă, nici dragoste de dat,
Aceluia ce nu-i pe plac.
Dar ce ești tu oare, timp?
Un Negru-Vodă blestemat
Ce judeci strâmb,
Povești de oameni buni.
Nu-ți pasă, ești egoist,
Ești doar o tolbă de săgeți ce pui la zid
Un biet sărman, o biată doamnă,
Un înger copilaș nevinovat.
Ești crud de multe ori,
Fără sa-ți vezi fața în oglindă,
De ai vedea-o, ai îngheța pe loc
Iar teama te-ar cuprinde.
Ai merita o moarte sumbră,
Cu a ta purtare umilitoare,
Dar știi tu oare, ce te va salva?
Acele clipe dăruite omenirii,
Cu dimineți răsunătoare
De raze încălzite,
Ce mișcă fiecare om în viață,
Că încă o zi i-a fost dat să-i fie,
Drept speranță.
Așa că, te voi mai ține,
Și azi și mâine, aproape de mine,
Trăiește-ți fericirea atât cat vei putea
Căci moartea-i și pentru tine,
Timp îmbătrânit de timp ce ești,
Căci nimeni nu trăiește în veșnicie,
Nici măcar tu, Maria Ta.
Odată ajunși să glăsuim aceiași limbă
Cu mic cu mare ne înfrățim,
Sa fim puternici azi, căci mâine, nu știm,
Daca timpul ne va mai da timp să fim
Aceiași oameni pe care-i  știm.
Dar noi, mărinimoși din fire,
Îi spunem timpului hain
Că-i dăm o șansă după moarte,
Să mai trăiască măcar o zi.
Cu amintiri halucinante,
Cu strigăte de disperare, 
Cu zâmbete calde și cuvinte delicate,
Să vadă ce înseamnă să fi OM,
Sa aștepți o zi frumoasă, după moarte.