Deschid o carte, o pagină, un rând, un cuvânt,
Îmi par atât de vechi, uitate într-un sertar,
Din suflet zbuciumat dar fericit răzbat,
Amintiri de luptă și extaz.
Și caut, caut printre ele
Cu o sensibilă durere,
Printre umbre plutitoare dar și raze călătoare,
Un timp trecut dar prăbușit
În amintirile-i mute.
Ale unui suflet rătăcit printre oameni, printre stele,
Oare ce ar fi EL lipsit de ei, de ele,
Un copil fără de mamă
Ce-i  strigă numele înăbușit,
Dând crezare unei zâne din povești,
Dorind-o pământeană.
Și mamă fiind, făptură întruchipată,
Ca pasăre de s-ar înalta tot cerul l-ar cuprinde,
Pentru un înger zămislit,
Din dragostea-i fierbinte.
Iubire, zâmbete, durere,
E sufletul său cu amintiri,
Priveşte-le pentru o clipă,
Iar fiecare zi a lor.... îi amintesc,
Că le-ai fost odată muză.
Și i-ai clădit ușor, cu pași mici
Împărăția sa stelară,
Ce și-a dorit-o a fi cândva,
Un răsărit de soare.
Din pași mărunți și o stea, ți-a dăruit un drum, 
Crenguțe din salcâm ți-a împletit, copile
Cu amintiri de când erai un prunc,
Sperând că le vei lua cu tine.
Îngheț la gândul că le vei da uitării, 
Pe acelea scrise cu litere întunecate,
Dar cat de negre ar fi fost,
De ele nu te poți desparte.
Ai crescut, gradina mamei este plină,
De flori plăcute, înmiresmate,
Cu gânduri către tine.
Se bucură de a ta înviorare,
Ce-i dă culoare de îmbujorare,
Iar fiecare clipa trecută sau prezentă,
Sunt florile grădinii sale.
Dar, iat-o cum tresare,
Când floarea cea mai rară
Vorbește cu al său suflet
Cu al său simț în cugetare
Care-i deja departe, în lună și în stele,
Așteptând noaptea să coboare
Cu amintiri de odinioară,
Ce scriu cu dragoste telurică
Iubirea unei mame, a unui suflet ce nu moare.
Trăind din amintiri pierdute,
Aduse ici și colo, la malul vieții îmbătrânite,
Rămase pe nisipul fin doar pentru o clipă,
Ca valul mării înspumate.