Și totuși ți-e toamnă, 
Și totuși zâmbești,
Chiar dacă în suflet
Ți-e frig, ți-e ploaie, ți-e vânt,
Și frunzele zburătoare zdrobesc
Tot ce întâlnesc în cale.
Și totuși ți-e toamnă,
Culorile îți bat în ferestre,
Pătrunse de spiritul dansului vibrant,
În ritm de Vivaldi cu acorduri muzicale,
Rumori tomnatice umane,
Se  nasc odată cu ele.
Și totuși ți-e toamnă,
Străzile umede își numără picăturile de ploaie,
Se scurg minute, secunde fecunde,
Așa cum se scurg
Și ziua și noaptea,
Și visele odată cu ele.
Și totuși ți-e toamnă,
Când păsări pribege își lasă în urmă,
Și țara , și glia, și locuri iubite,
Străine și goale de frigul lăsat în așteptare,
Un pic și pătrunde hoțește în cotloane umblate,
De căldura cea de odinioară.
Și totuși ți-e toamnă,
Și totuși zâmbești,
Chiar dacă în suflet 
Ți-e frig, ți-e ploaie, ți-e vânt,
E frumusețea in culori, ce-ți amintește 
Că e anotimpul ce pictează... viața.