În tremur muribund...
Și demonii plâng în spectacole fastuoase,
E un fel al lor de a râde, ca zarurile aruncate,
Dar nimeni nu zâmbește ci totul se adâncește
În ură, moralitate nulă și joc murdar de argumente.
Argumente confirmate, validate, același lucru....
Articulare de cuvinte alunecoase
Ce întristează prin vibrație sufletele valuri,
Talent exacerbat în severitate pură,
Pusă în formula zăpezii cea pătată
De o umbră moartă, a gândului ploaie.
Tu demon nebun, implacabil ce te răsfeți,
În fiece ochi și minte adormită în necaz,
Rătăcești șerpuitor în mlaștina durerii,
De vrei a fi nălucă nevinovată a firii liniștite,
Amestec de praf de cianură, răscolești cu energie neagră
Simțuri de mult curate și apoi nevinovate.
Nevinovat pare a fi demonul din tine
Întruchipat în condamnarea morală greu de înduioșat,
Însă...
E prea târziu pentru o pedeapsa neînțeleasă,
Ușor de suportat.
Chiar dacă și demonii plâng,
S-a făcut noapte în noapte pentru a-i asculta,
Cu regrete și căințe defectuoase, ce nu le fac față 
În a-i înțelege și nici pe atât a le încuviința
Iscusința de a sufla foc și biciuire peste inimi calde și îndurătoare.
Să fim născuți din acea fatalitate morală?
Pedepsiți să înlocuim curcubeul vieții umane,
Cu aburii întunecați ai inteligenței barbare?
Dar, ... cui i-ar mai folosi un răspuns poate ciudat?
Săgeți otrăvitoare ne-ar nimicii până la unul,
Fie demon, fie OM,
Lacrimile elegante sunt ale lui, ale tale în disperare
Ce se scurg agale în pământul deja umed,
Acoperit de frunze apuse de demult.