De cate ori rostim cuvântul,
De cate ori ne-am dus cu gândul,
Departe în magie, dincolo de cortină,
Ce ridică cu sine,
Zâmbete, aplauze, lacrimi, funingine,
Din viața unor oameni fericiți
Dăruiți să dăruiască
O floare, culoare, mister dar și grandoare.
O lume tenebră dar plină de viață 
Își mișcă al său trup departe de țară,
Mergând din casă-n casă
Talentul ei se aude, se vede, se dezintegrează
În plăcerea celor ce vor să o primească.
Sunt oameni simpli
Doriți de o clipă de uitare,
Ce vor un salt spre o lume care,
Îi urcă și-i coboară
Precum asfințitul și răsăritul Regelui Soare.
Și răsăritul începe doar cu EL,
La scenă deschisă, când toată lumea este a sa,
Dincolo de o cortină măreață, avându-şi al său rol
Pe care, ca o regina o dăruiește
Copilului hazliu.
Un clovn, un mic artist de sticlă
Colorată, inundată în candoarea veseliei,
Ce se vrea cu a sa privire
Sa te treacă dincolo de fața mută, tristă
Prăvălită în neștire. 
Pare nebun în a sa ambiție
De ați lua privirea mohorâtă,
Schimonosită de vreme, timp, secunde
Să o țină în ale sale palme,
Iar o picătură de bucurie suflată peste ele
Este de ajuns să te arunce într-o altă lume.
Iar tu te uiți, te miri de a sa putere,
Ce vine simplu de la un OM ca tine,
Doar culorile mirobolante ce le poartă
Te fac să înțelegi, că e nebunul trubadur de altădată
Al carnavalelor veneţiene.
Îți întinde fericit o floare, un zâmbet, o lacrimă ce plânge
Pe fața sa, odată cu a ta,
E doar un nebun ce simte
Că viața este o scară ruptă dintr-o stea
Când ochii tăi visează prea departe.
Dar el, în nebunia sa, încearcă să repare totul
Și suflete și gânduri, uitate în agonie,
Cu o privire ambiguă ce doare
A râs, a plâns, depinde de a sa stare.
Și EL este un om
A fost odată ca și tine,
Un simplu spectator în ale sale zile
Dar, azi vrea altceva
Să râdă, să joace un alt rol
De alinare, dăruire....pentru tine
Ca un actor ce știe,
Că viața trebuie trăită doar in doi și niciodată singur, doar cu tine.