Pot fi... orice:
O frunză, o floare, un poem,
O pasăre rară,
Doar o chemare, doar o uitare,
Depinde cum mă privești
Aici, acum, ca-n povești.
​Octombrie a fost și este,
Octombrie va fi și fără noi,
El pururi trăiește,
Cu teamă, culori și ploi.
​Dar, dacă pot fi orice...
De ce nu și brumărel?
Să mă aștern tremurând ca o frunză,
Cu picuri curgând peste mine,
Acoperind lacrima ce-mi vine.
​Ce vine de demult și de departe,
Dar înconjurată
De crengile pomilor arzând,
De vântul topit de-un gând:
Să ducă-n zare-ndepărtată
Și frunze și flori demodate.
​Mă alungă odată cu ele,
Mă cer/vreau înapoi,
Mă agăț de o trăire, de tot ce există în noi.
Dar chiar de-i octombrie,
Eu pot fi ca EL.
​Să alung norii, aducând puțină lumină,
Ca apoi să revină,
Să privesc în zare un munte ce cară
Deja zăpada îngândurată,
Ce-așteaptă o iubire primăvăratecă.
​O alee ușor ondulată,
Cu frunze moarte și strivite,
De pașii grăbiți ce uită să privească în jos,
Iar ochii uimiți de-o așa frumusețe,
Încât pomii cu haine frumos îmbrăcați
Așteaptă aplauze la scenă deschisă.
​O ceață cu aer boem se uită și ea,
Culege culoarea, căci vrea contopirea
Cu Zâna Toamnei, cea mult așteptată,
Cu un Octombrie ce plânge c-un ochi
Și râde c-un altul.
​Și ce dacă Octombrie-i roșu,
Eu pot fi ca EL.
Îmbrac aceeași culoare, sperând că va fi
A zilelor de vară, mereu reținute,
Să-și mai trăiască încă o dată
Minute de mult uitate.
​Eu pot fi ca EL...
Un vânt ce spulberă totul în cale,
Și roșu și galben, orice culoare,
Lăsând liniștea să odihnească,
Și oameni, și plante, tot ce trăiește.
​Eu pot fi ca EL...
O ploaie urâtă și rece ce coboară
În valuri învolburate peste câmpuri fumegând,
Înecate-n disperare și cerșind, parcă,
Cu rugăciune, viață.
​Dar, eu pot fi ca EL...
Un Octombrie ca oricare altul,
În care am trăit prezența sa,
Poate mai mult ca a altcuiva,
În trei zile, doar o zi,
Intens, cu frumuseți și răzvrătiri,
Iar dacă nu ar fi așa,
Toamna nu ar fi a mea.