Frământări spirituale, frământări epocale,
Aplicate în versuri, din dorință lăuntrică nebună,
Sărutări pe coli de hârtie,
Buchete de zâmbete și lacrimi strânse laolaltă.

Și asta-i poezia….
Emoții, gânduri de prin lume adunate,
Ce ard ca focul din angoasa vieții,
Inspirate de poetul pământului, ce expiră versuri, artă, intru-totul.

E puntea cugetării divine,
Între real și oniric,
Între lumină și întunericul etern,
Între ură și iubire sublimă.

Explozie de nostalgii ce freamătă sufletul uman,
Ce freamătă și codrul și salcia și marea,
Călătorind prin locuri cu nisipul umed,
Pășind ușor pe amintiri, privite dinspre stele.

Lumină poetică a aureolei boreale,
Se joacă hazliu cu nuanțe amețitoare,
O mare a întunericului resemnat
În fața cuvintelor dezghețate ale iernii.

Și-a hotărât cuvinte alese, draga poezie,
Pentru iubiri adevărate, rupte din poveste,
Dar, plânge și suspină, biata poezie,
Căci nu poate străluci prin ură și minciună.