O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Ca tălpile-mi goale să te sărute
Pământ ce-mi ești,
Cel umed de roua dimineții, cel răsfățat
De aroma florilor de câmp,
În goana pașilor mărunți
Prin zile, nopți....atât de neștiute.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să ating cu mâna întreaga lume,
Dar e doar un zbor de vultur
Deasupra unui cuib de cuci,
Neajutorați, plăpânzi
De ziua ce-i așteaptă,
Când nimeni nu le va spune
Cum să învețe să se înalțe
Căci jos, e doar pământ.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Și îmi pare totul infinit,
Privind coloana vertebrală a lumii
Îmi pare că am ales sa ascult,
Povestea unui om cu daltă și onoare,
Ce a lăsat în urma-i 
Cuvinte nescrise în arta-i splendoare.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să ascult o pasăre măiastră,
Ce cântă seara în zăvoi
Iubirea unui om ce lasă
Și uită ce a fost odată,
Căci fericirea nu-i pentru cei mulți,
Ci doar pentru cei ce vor, să o trăiască.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să pot să spun ceva când tac,
Dar este greu sa înțelegi
Când ochii ce-i ce îi privești, se îneacă
În valurile înspumate ale mării
Uitată undeva departe.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să las să curgă râul
Să las să facă zgomot
Și vântul și ploaia și tunetul și zloata,
În timp ce soarele ascuns, cerșește lunii
Să aducă o liniște profundă.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să simt cat de profundă, severă-i pădurea,
Ce aduce cu ea timid, umbre diafane,
Cu frunze, fluturi, ce dansează
Pe ritmuri muzicale efemere,
În timp ce versuri de poet se aud ca un ecou,
În al nostru suflet, iubitor de viață.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Când gândurile-mi sunt topite,
Aștept să moară un moment
Ca să învii iarăși,
Din amintiri trăite.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să cred în tine, viață,
Căci vii de la început cu tot ce e frumos
Ca apoi să hulești,
Al tău trup, furat de alții.
O clipă de tăcere îmi e îndeajuns,
Să pot citi în stele,
Căci umbra mea, a ta, a tuturora
Va pieri acolo sus odat cu ele,
În împărăția unei lumi stelare
Atât de diferită, de cea pământeană.