Călătorim pe tărâmurile dintre viață și moarte,
Și azi, și mâine, și tot așa,
Iar tot ce acceptăm vibrant,
E doar o picătură de angoasă,
Accesul nostru la o viață demnă.

Dar, nu-i doar atât,
Murim continuu, renaștem cu fiecare clipă,
Ieșim din întunericul oniric,
Ca apoi să căutăm lumina, 
Unor secunde proaspete, fecunde.

Iar, rezistența noastră la schimbare,
Este de departe înțeleasă,
Căci impermanența înseamnă,
Echilibru, înțelepciune și imaginație
Toate puse, în mișcare.

Emoțiile...
Pleacă, vin cu suferințe și bucurii neașteptate,
Ele, ce ard ca focul și îngheață,
Pirjolesc sufletul, închistează umanul de creație,
Ca apoi să renască din noi înșine, în semn de prosternare.

Gândurile...
Și ele mor și renasc din eter,
Odată cu noi,
Dar, ca valurile bătrânului ocean,
Urcă și coboară în adâncuri întunecate, uitate de o lume în regres.