Plămădită-n tine dintotdeauna,
Te rătăcești în ea ca într-o oglindă spartă,
Cu gânduri și simțiri ce te încearcă,
De te întrebi: sunt eu, ești tu,
Odată?
Și cât poți fii așa nimeni nu știe,
Dar, ea se întoarce cu al său zâmbet către mine,
Iar eu ca un copil nevinovat 
Cu ochi sticloși, alunecoși ce-mi sunt, privesc
O doamnă-nalba cu a ei aură încununată
Ce-mi șoptește în miez de noapte:
Trăiește ceea ce vrei să trăiești!!