Departe de cuvinte, e o zi, e o noapte
Ce spulberă secunde în stele mii,
Dansând jocul ielelor venite valuri, valuri,
În jurul Pământului căzut în amintiri.

Amintiri țesute în poeme,
Elogiu unei lumi uitate,
Cântată în lumină și vibrație,
Dialog de fericire surdă,
Tot ce iubesc la ea, e tot ce nu pot fi eu.

Dar, ce pot fi eu?
Speranță și destin, ce își cară sufletul sihastru,
Printre stele fără de sfârșit
Privind în jurul Pământului străin,
Unde am uitat să mai iubim
Doar în jurnale cu coperte moi mai știm să o facem,
Așternem cuvinte brocart în tresăriri vii
Retoric simțite, dar prea târzii.

Dar lumea se schimbă în zgomote terifiante,
De mi s-a făcut atâta dor de mine,
Nu aici, nu pe Pământ 
Ci acolo, printre stele liniștite, departe
De indiferența mută
A zilelor, nopților ce adăpostesc caractere rupte.

Caractere rupte în franjuri glorioase,
Refugiate în turnul singuratic,
Departe de lumină, tandrețe și iubire
Patetică viață, încărunțită de orgolii întunecate.

Dar, cum uităm noi oare
Să fim ceea ce suntem,
Substanțe moleculare pure
Ce vizităm întregul Univers,
Într-o zi sau noapte negândită 
Dar, simțită cu regretul eliberării nevoite
Într-o călătorie nesfârșită,
În jurul Pământului căzut în amintiri.