Un pic de n-aș mai fi,
Aș fi un rug sălbatic biciuit
De vânt, de ploi, de norii cenușii,
De valuri de nisip ce lasă
Urme brăzdate de gramatica acelor oameni care mint,
Că totu-i frumos ca o regăsire în doi,
Când ritualul este de îndurare și iertare mută.
Mă iert când vin la mine,
Mă iert ca să mă înțeleg,
Ascult departe în noaptea cea târzie,
Un bumerang nebun și rău
Ce are în proiecție să-mi arunce 
O matematică echilibrată,
Ce nu a fost să fie vie
Decât pentru o planetă ce în viitor va fi pustie.
Privesc înfrigurat printr-o lunetă și mă iert,
Ca orice muritor de rând, mă văd, aștept
Ninsorile sa-mi spele chipul și sufletul ce-mi moare
Odată cu numele ilustru de nemuritor fictiv.
Și... mă iert căci asta ne este scris în carte,
Un gram de pace înlăuntrul vrea să doarmă
Ca un copil ce-i alintat de mamă.
Iertare pentru părinți, pentru acești Sfinți neprihăniți,
Cu clopotele ce se închină în tandem cu a lor credință,
Că nimic nu-i mai prețios ca  iertarea de părinte
Ce varsă lacrimi de copil pentru copiii săi cei osândiți
De un destin înarmat cu armele cele de foc
Ce zăngănesc în noapte,
A disperare ruptă de speranța care cade
Ca o pasăre rănită.
Iertare pentru un copil ce nu are nicio vină să cunoască
Cu a sa inimă curată,
Omenirea îngenuncheată de ură și bunătate încătușată
Dar, ce mai contează.....
Că totu-i trecător și ușor se stinge
Precum o lumânare topită în neant.