Doar unul e îndeajuns,
Să poți păși cu chip tânăr și nestăvilit
Pe puntea catre Divin,
Fără teamă și resentimente abisale,
Când doar unul e îndeajuns pentru Tine!!
Cu pași mici, rari și încrezători,
Desenezi arhitectura propriului destin,
Cu acele culori plămădite de zei,
La care mergi să povestești,
Cu pași mici, rari și încrezători.
Că ești pe marea gândurilor agitate,
Cu o aripă divină sculptata, dar rănită, 
Din goana de schimbare,
Din mic în mare,
Pe marea gândurilor agitate, pentru Tine.
Și vrei să plângi, să te revolți,
Dar, simți cum te îndepărtezi de cine ești,
Spre o poartă a suspinului înghețat,
Unde liniștea cerșește liniștea Divină,
Și vrei să plângi, să te revolți, doar pentru Tine.
Te iau cu friguri pe câmpiile întunecate,
Unde ai alunecat cândva,
Îți întorci fața spre ceva mai pământesc,
Căci nebunia, moartea sunt gânduri ce-i înspăimântă
Pe cei deja cu suflet sfârtecat.
Te vrei viu, te vrei TU, așa cum ești,
Picătură de lumină și de întuneric,
Portal între virtualul mistic și realul cel real,
Cu gânduri pierdute, cu gânduri prăbușite,
De furtuni spulberate.
Și..te întinzi, te agăți de lumina solară,
Te ridici pe amintiri de odinioară,
Scrise într-o elegie amară, cu gândurile
Venite din lacrimile sublime ale sufletului destrămat în stele,
Călător pribeag, în căutare de-un petec de fericire.
Iar, când îndrăznești să o atingi măcar,
E doar....un nor îndepărtat, un verde crud de iarbă moale, o apă cristalină,
Un zâmbet de Zână Mamă, de copil iubit, de soră, frate, tată,
Iar, această fericire te lipește,
Din bucățile în care erai odată.