Pornești în căutare de idei,
În fiecare zi ce-ți spune
Că este un nou drum,
Dar nu știe anume
De-i soare sau furtună,
Într-un pahar sau pe o mare
Acolo unde-i secunda, gândul,
Ce caută alinare.
Tu cauți alinarea de când descoperi lumea,
O ti în mână, ca pe o minune,
Căci vezi în ea puterea, esența și dragostea de viață,
Iar ea te calcă, te zdrobește
Și nu ști să exiști, decât în propria-ti lume.
Îți cauți existența în locuri mici, întunecate,
De parcă nu-i de ajuns că ești, că dăruiești,
E o lume prea mare pentru tine
Dar ea devine tot mai mica, prin gândire și simțire.
Atât de mică, că îți înfrânge a ta suflare,
În ea găsești mai mult cuvinte ce te dor,
Înrobite de cu mic cu mare
De nu mai știi, de-i real sau vis nebun.
Și te retragi în liniște, într-o piesă doar a ta,
Pusă în scenă cu un singur rol,
În care tu ești actorul, spectatorul,
Aplauzele fiind, pentru un alt decor.
Nu ști ce să spui, e o piesă mută,
Doar o mimică mai poți expune,
În fața unei săli goale,
Ticsită de umbre, singure și ele,
Bolnave ca și tine, într-o lume gânditoare.
Dar ce poți face tu, cu tine?
Să lupți?
E o răzvrătire, decimată chiar din faşe,
Ale unui copil ce plânge
Negăsindu-şi mama Alinare.
Dar poți gândi frumosul, iubirea
Doar in felul tău,
La fel ca și o haină
Pe care o îmbraci, doar pentru că te îmbracă EA.
Eleganta, modestă, nu contează,
Îți transmite fericirea
În sufletul lovit de vreme, biciuit de ciumă
Ce umilește idei și gânduri pure
Dar, te oprești, răsufli ușurat,
Căci vremea nu ți-a mutilat menirea.
Dar, ce-i cu a ta menire?
Te întrebi și tu pe tine,
Te miști, gândești
Cu eleganță încerci să-ți aliniezi
Idei, dorințe, vise în neștire.
Vezi lumea cu un ochi critic,
E doar dezamăgire,
Căci nu o poți schimba printr-un miracol,
Miracolul apare, dar trece ca și tine.
Atunci, nu-ți rămâne decât să-ți imaginezi
O lume bună, cu suflet de copil,
A cărui puritate îmbrăcată
Se revarsă ca o zăpadă albă, nepătată.
Doar azi, doar mâine,
O trecere de vreme,
Ca apoi să redevină aceiași lume
Fugară după umbre negre.
Mă cert, te cert pe tine,
Mă lupt cu demonii cei răi,
Dar îmi exprim durerea, neputința
Cu eleganța unui muritor.
Căci ce ne-ar fi această viață
Fără idei și gânduri,
Un deșert lipsit de apă
Cu nisipuri mișcătoare.
Gândesc că pot mai mult,
Decât să cad în disperare,
Creez o lume mică ...din flori, mare, soare
O vioară ce arcuiește viața, cântată pe note muzicale
Firește, tot cu eleganță.