Două rânduri de mâini trecut-au peste timp,
Îmi pare că gândesc în locul nostru,
Iar umbre searbăde de îmbrățișări se furișează
Uitate de demult a mai străbate
Drumul iubirii dintre oameni.
Două rânduri de fețe înghesuite,
Îmi pare că-si micșorează dimensiunea,
În căutarea unor zâmbete bizare
Lovite, zdrențuite,
De măști, mereu împrumutate.
Două rânduri scrise despre oameni,
Îmi pare că-s de ajuns, să-i chemi doar către tine,
Iar fiecare gest de-i prăfuit, să-l scuturi,
Bunătate, candoare să transmiți
Mesajul păcii către omenire.
Doar două rânduri de note muzicale
Coboară și urcă în căutarea de frumos,
Aleargă în disperare să scoată
Durerea lăuntrică făcută odată scrum
Din versuri ale vieții noastre.
Doar două rânduri de culori îmi sunt îndeajuns
Să aduc lumină lumii,
E tot ce pot să mai fac acum, aici,
Când totu-i zdrobit 
Sub ale noastre gânduri.
Iar tu, omule, trezește-te 
Din somnul amorțit,
Deschide fereastra vieții și primește
Razele unui nou răsărit
Aducătoare de speranță.