O liniște măruntă, a singurătății toată,
Se mișcă și se îngână
Cu mine, în tainicele șoapte.
Mă mir și eu pe mine
Ce are să-mi spună,
Căci e năluca care, se duce și revine
După ale sale pofte, haine și brutale.
Singurătate, în carne și oase sfărâmate,
Nu ai loc de mine, de a mea menire,
Îți chinui viața, sfidându-te tiranic
Cu o privire mută, ce sare peste tine
Și sare și tot sare înălțându-se pe tocuri,
Să atingă cerul, unde-i o liniște fecundă.
Ajunse-mi privirea și gândul laolaltă,
Pășesc cu dreptul pe norii plutitori,
Se rup de tine, singurătate moartă
Găsind o altă lume
Cu pace doar în doi.
Și raze și fulgere și picurii de ploaie
Se înveselesc pe rând cu mine,
Cu spiritul , cu văzul,
Ce ascultă în neștire
O melodie, a văzduhului ce ține
Concertul păsărilor rare.
Și cântă, cântă, acorduri muzicale
Chemându-mă spre ele...
Mă simt acolo toată,
Dansând cu pași mărunți dar siguri
Pe norii care dor,
Sub greutatea gândurilor mele.
Mă acceptă ca pe o novice timidă
Doar o perioadă, ca apoi, 
Acea liniște plutitoare
Să fie o vâltoare,
Ce aruncă săgeți călătoare
Ale unei ploi răzbunătoare.
Continui să dansez, cu pașii încurcați
În teama și confuzie,
În ceață și noroi,
Când totul pare, atât de neînțeles,
O pasăre sublimă venită doar, de nicăieri,
Întinde o aripă maternă
Luându-mi  povara
Zilelor nedrepte.
Mă uit la ea , cu ochii înmuiați
În lacrimile ude,
Caut întrebări ca să-mi răspundă
Cum am ajuns eu oare
Să dansez cu norii care, 
Sunt atât de depărtați de lume,
De flori, de lacuri, de pământul înrobit de soare..
Dar,  cine să mă audă..?
Acolo jos e doar....
Pădurea întunecată
Cu frunze ruginii, apoi moarte,
Ce nu înțeleg că omul este...
Mai presus de toate.
Aș vrea, să cobor pe treptele văzduhului
Doar într-o clipă,
Să fiu aceiași pământeană, de când mă știu
De-o primăvară, vară, toamna, iarnă,
Dar, prefer să mai rămân un pic
Dansând cu norii,
Atât cât va dura căci știu
Că pașii mei greșiți, ori ba
Sunt acceptați, nu judecați.
De-am reuși cu toții
Măcar odată în viață,
Un dans miraculos cu norii,
Am învăța că viața
Acolo jos, trăită în neștire,
Poate fi și altfel: cu liniște, bunătate, pace și îngăduință
Față de ceea ce suntem
Noi, ca OAMENI.