Două cuvinte luate separat
Se luptă între ele,
Temătoare fiind de însăși viața ce le-a dat
Un gram de chinină ori bulgăre de zahăr,
Rostogolind la vale în reminiscențe,
Fum negru ori fulgi de păpădie plutitoare.
Prefer căderea unei frunze pe oglinda lacului tăcut,
Prefer căderea unei gâze pe un mac,
Prefer căderea unui fulg de nea
Pe ulița din satul bunicii unde odinioară ea torcea,
Prefer căderea unei ploi mărunte
Ce udă obrajii copiilor ce ajută
Ai lor părinți obosiți de atâtea griji,
Prefer căderea unei raze
Ce luminează casa aducând fericirea trează,
În inima celor uitați de soartă,
Dar cu sinceritate în suflet și cuviință.
Prefer căderea doar de a lua-o de la început
Când totu-i pur și neîntinat,
De gânduri și idei barbare
Ce schilodesc cuvântul liber 
În cugetul și simțirea care moare.
Prefer libertatea eliberată
Din sârma ghimpată a regulilor și cutumelor însângerate,
Prefer libertatea liberei gândiri
Descătușată din haina cea de forță
Cusută cu ața ideilor păgâne,
Prefer libertatea liberei simțiri,
Când inima-mi strivită strigă tare:
Eliberează-mi o ultimă suflare:
De dor, de jale, de trăire,
În veșnica nemurire.
Dar luate împreună,
Vibrează a evoluție,
Când fiecare măr ce cade
E-un sâmbure de adevăr,
Căci tot ce cade acolo va rămâne
În veșnica durere, acoperită doar de ploi.
De ce cădem precum o pasăre rănită? 
Oare văzduhu-i prea mic să-l împărțim
Cu nori, cu raze, cu stele sclipitoare
Ori se așteaptă spiritul să ni se înalțe
În lumea umbrelor tăcute?
Tăcuți suntem cu toții în fața morții crude,
Când tot ce ne  rămâne și mai avem cu noi, 
E doar privirea aceea în agonie surdă
Ce numără minute, secunde, fiind doar
Ultimele picături ce aleargă
O viață fericită pierdută în neant.