Inspiratie

Iubesc această fată cu pletele-i în vânt, Ce zduncină de multe ori acest pământ. Dar nu-i nimic nechibzuit în a sa durere, Căci totu-i ca un val, Vine, trece și apoi zâmbește. Se aruncă cu atâta cutezanță, cu ale sale falduri, Aducând cu sine frumusețea unei doamne Ce caută fericire în orice colțișor, Pătrunzând pe _{Citeste mai mult}

Libertate, iubire, dorință arzătoare, Sunt ele acele cuvinte de odinioară? Ce se așterneau în fiecare frunză, floare? Plăpândă, misterioasă, făcându-și loc sa iasă. Acolo unde… Cu picurii de rouă, prelinși în neștire, Așteptau pașii, care călcau fără să știe, Iar libertatea asta de-o simțeai, Te ardea, te durea și te înfiora … de bucurie. Iar _{Citeste mai mult}

Lumina ce pășești pe-a ta cale într-o liniște absurdă, De unde vii tu oare,….ca o nălucă? Cobori și te strecori, aluneci, te înfiori, De atâta întunecime, abia de mai respiri. Puterea ta pătrunde, Și apa și iarba și tot ce te înconjoară, Și urli ca o fiara, de-ai pârjoli pământul. Căci vrei a ta putere _{Citeste mai mult}

Privesc în gol și trăiesc eu oare, Aici sau departe în zare…? Și alerg totuși cu gândul, Sa prind orizontul, Sa trec de el și să dobor, Acel dor, de dor, De viața, de cântec, de tot ce înseamnă, Aceiași trăire, acum, ori într-un alt decor. Întind o mână și strig cu disperare, Acele zile _{Citeste mai mult}

Privesc și gândesc, Privesc și zâmbesc, un gând mă înfioară, Sau chiar mă bucur, eu, oare? Nu știu de-i zi sau de-i noapte, Căci tot ce simt nu tine de timp, ci de soartă. Nu știu dacă zidu-i de vina, Sau florile care se închină In fata tristeții Care se îngână cu mine, cu tine, _{Citeste mai mult}