Inspiratie

O sticlă simplă așa cum este EA Ce acoperă inima lui, a ei cu o stea, Nu spune nimic, e doar o prizonieră în tăcere, Doar valul, malul, luna se înghesuie să spună Secretul inimilor frânte, Ce adorm în liniște, pe un petic de hârtie umed. Litere și gânduri întinate, Vaporii viselor înlăcrimate Ale prințeselor, _{Citeste mai mult}

Te recunosc oriunde mă gândesc Și azi și mâine atunci când mă trezesc, Te recunosc ca pe o clipă dintr-o mie Ce mi-a fost hărăzită și o împart cu tine, Te recunosc într-o petală dintr-o floare Când proaspătă, când arsă de soare, Te recunosc după zâmbet și culoare, Ca într-o comedie care, Se vrea privită _{Citeste mai mult}

Deschid o carte, o pagină, un rând, un cuvânt, Îmi par atât de vechi, uitate într-un sertar, Din suflet zbuciumat dar fericit răzbat, Amintiri de luptă și extaz. Și caut, caut printre ele Cu o sensibilă durere, Printre umbre plutitoare dar și raze călătoare, Un timp trecut dar prăbușit În amintirile-i mute. Ale unui suflet _{Citeste mai mult}

Pot fi… orice, O frunză, o floare, un poem, o pasăre rară, Doar o chemare, doar o uitare, Depinde cum mă privești Aici, acum, ca-n povești. Octombrie a fost și este Octombrie va fi și fără noi, El veșnic trăiește Cu teamă, culori și ploi. Dar, dacă pot fi orice… De ce nu și brumărel? _{Citeste mai mult}

Mă întâlnesc cu tine după o viață toată, Întunecată ești precum pământul, De-ai vorbi cu mine, nu te-as lăsa decât, Decât să îmbătrânești trecutul, Căci este prea hain ca să-l mai ascult. Eu vreau să-l iei cu tine, Să-i cânți a mea durere, Să simtă în profunzime, O rana care-i prea mare. Dar ce poate _{Citeste mai mult}

Zâmbetu-i pierdut, În fumul cel de stele, Se aude ușor plângând, Ca roua dimineții. O dimineață rece, cu umbra cea din vară, Iar pașii ce o calcă Se întreabă iar și iar, de ce oare, Păcătuiesc, strivind-o cu putere. Iar soarele zâmbește, fără remușcare Și urcă și coboară A câta mia oară, Trimiţându-i totuși, o _{Citeste mai mult}

Unde te grăbești tu, Regină? O doamnă peste mări și țări, Ce domină ținuturi Înecate de ploi și de furtuni. Culoarea-ti ruginie, se scurge valuri, valuri Peste un sat, oraș sau țară, Lăsând o umbră de îndoială, Este prezentul sau trecutul văzut în noapte? Venit-ai tu atât de departe, Te faci simțită orișiunde, Iar lanțurile _{Citeste mai mult}

Ascult pașii tăi în noapte, Spre o frunză ei se îndreaptă, Să o strivească în durere Ca să renască iarăși, după iarnă. Și primăvara și vara Culori calde ea îmbracă, Preia parfumul tău ce parcă Emană aroma pielii tale, Atât de fină, atât de delicată. Ești îmbrăcată toată Cu acest parfum ce ți se potrivește _{Citeste mai mult}

Umbra zâmbetului tău privește de departe Și totuși atât de aproape prin suflarea sa, Respiră și se îneacă în noapte, Căutând cu disperare doi ochi sublimi. Dar ei se ascund, ca două stele căzătoare, Ce își lasă în urmă a lor durere, Sperând să le fie casă Doar două biete sălcii diafane. Plimbate de colo, _{Citeste mai mult}

Cuvinte pictate pe-un țărm aruncate, Un joc de culori în valuri se arată Roșu aprins ce spintecă marea, Sărutul felin al apusului care, Așteaptă o noapte fierbinte de vară. Dar, totu-i aievea căci marea-i surâde, Și-i spune încât să audă… Tu nu poți fi eu, eu nu pot fi tu, Iar tot ce lasă să _{Citeste mai mult}

Pământ cald, dar odios ești tu acela Ce ne însoțești suflarea, Plămădită într-o floare Cu ale valurilor petale, Ce se înghesuie ca odinioară, În joacă, ură și întristare De atâta nepăsare. A unora de a trai în gol cu a lor credință, Că viața e doar biruință, A banalității a tot știute, Doar de ei, _{Citeste mai mult}

Eu cred… Eu cred într-un milion de vise, Pătrunse de dorințe încă nedorite, ci ușor simțite, Ca fulgii plutitori ai unor arbori seculari, Ce visează și ei dar, într-o lume prea timida. Închisă, zăvorâtă, într-o clepsidră a timpului nebun, Ce aleargă, aleargă în disperare, Chemând poate sau de ce oare, Secunde ce se scurg, ca _{Citeste mai mult}

Lumină blândă ce cobori în palmele mele, Atingerea ta doar mă surprinde Cu un gest, cu o mângâiere, Care nu cere nici măcar o clipă, Un zâmbet, o lacrimă, un soare, Un soare al ochilor ce râd, Gândind că mai există cuvântul Când. Dar este Când, când ştii să mă ajuți, Dar este Când, când _{Citeste mai mult}

Ești așa de sus, de nu te pot atinge. Și totuși, zâmbetul mi se-ndreaptă către tine Cerându-ți doar o zi, doar o secundă, Să privești ca într-o oglindă Lumea asta osândită. Osândită la mânie, la tot ceea ce nu-ți place ție, Nici mie, nici păsării din colivie, Nici valurilor învolburate Ce izbesc talazuri de mult _{Citeste mai mult}

Privești cu ochi tăcuți spre EA, Și nu știi dacă o să mai vina, Acum sau mai târziu spre seară, Când totu-i încremenit doar de o lumină. O lună bună și înțeleaptă, Veghează al său regat, Gândește pentru o întreagă omenire, Dacă să mai stea. Și totuși, marea, muntele și pomul Vorbesc și șușotesc în _{Citeste mai mult}