Lumină, întuneric,... unde vă risipiți?
Luând cu voi oamenii, plantele, cerul și cu stelele...?
Vă alergați, ca apoi să vă scurgeți în eternitate ...,
Într-o plenitudine acceptată de întregul Univers,
Ce se dizolvă în lacrimile destinului fiecăruia dintre noi....asa-i?

Vă știți dușmani rebeli, ai vremurilor de ieri, de azi, de mâine,
Vă prosternați unul celuilalt cu atitudine regală... dar,
Ceva vă ține impreună... o inimă,
O inimă Divină, ce v-a zămislit
Din alb de înger și negru de nebun.

Alunecăm pe o perdea a aștrilor neînvinși de un destin prescris,
Ajungem printre pământeni...uitați de a lor viață,
La capătul unui act solitar existențial vedem,
Că unii răspândesc lumină, pe când alții doar furtună vor,
Împovărați fiind, de suferință, durere, bucurii și fericiri prea mici, cu iz de resemnări.

Suntem piesele de șah în alb și negru, pe tabla de joc a vieții,
Malițioși, când întunericul ne este lumină, 
Îngeri, când lumina spirituală ne cuprinde,
Putând fi orice când percepțiile noastre schimbate fiind,
Ne adâncesc pașii spre o altă cale.

O cale luminată spre bunătate, înțelegere, frumos,
Surprinse în artă, creație, iubire împărtășită,
Iar o altă cale, întunecată și spinoasă,
Cu ură și dispreț, cu infuziune înveninată,
A minților bolnave de războaie, moarte, putere și Anticristul in persoană.