În felul meu, prefer să fiu
Un trecător, un ultim om ce elogiază,
O împlinire, o sferă goală,
La ceas de răsărit ori când noaptea se lasă,
Peste o viață de om, ... fragil.

În felul meu, iubesc zile fără rod,
Trăiesc secundele sterile,
Ce-mi lasă sufletul anost,
De existența suferinței,
Picurată în cuvinte fără noimă.

În felul meu, mă las purtat la voia întâmplării,
Cu speranța unui naufragiu pentru oamenii cu dor,
Cu dor de viață adevărată 
Ce se îmbracă, cu glasuri de fugari,
De o lume obosită.

În felul meu, prefer să fiu normal,
Să fiu aproape de adevăr, chiar dacă uneori mă împiedic,
Căci simt cum doare depărtarea ce mă ține,
Hoinar în lumea ireală,
Făcută doar din îngeri, iubitori de stele.

În felul meu, prefer un somn prelung,
Să-mi iau la revedere,
De la obsesii, complicații și dramele unui colț de lume,
Sperând în deșteptarea nouă,
La viața cea demult dorită.