Lumină blândă ce cobori în palmele mele,
Atingerea ta doar mă surprinde
Cu un gest, cu o mângâiere,
Care nu cere nici măcar o clipă,
Un zâmbet, o lacrimă, un soare,
Un soare al ochilor ce râd,
Gândind că mai există cuvântul Când.
Dar este Când, când ştii să mă ajuți,
Dar este Când, când spui că pot,
Dar este Când, când mă faci să nu renunț,
Dar este Când, când mă faci să lupt,
Dar este Când, când simt că nu mai pot,
Dar este Când, când reușesc și nu greșesc.
Și atunci când reușesc, ce rămâne de făcut?
Decât să mă întorc și să o iau de la început,
Și iar și iar, trecut-au zilele și nopțile,
Ca într-un carusel hazliu, cu râsete de copii,
Cu vise sclipitoare, neîmplinite,
Dar pe deplin gândite.
Gândite în șoapte și durere
Ascunse in pagini eterne,
Ale unei cărți demult uitată, ponosită,
Și ea destul de obosită.
Dar iat-o că se redeschide
După un secol de adormire
Cu ale sale virgule și fraze,
Şoptind neîncetat, că nimic nu moare:
Nici dorința de a iubi și cea de a amăgi,
Nici dorința de a dărui și cea de a nărui,
Nici dorința de a învinge și cea de a înfrânge,
Nici dorința de a fi OM și cea de a fi uneori DRAGON.
Toți le avem pe toate pe de-a rândul
Mai mult sau mai puțin ilustre,
Dar ce contează o pată într-o mulțime,
Când fiecare are o lumină.
O lumină pasională sau de ce nu gânditoare
Ce renaște și se înalță cu ale sale raze,
Ca un înger în devenire, ce o lume întreagă îl știe
Numai el creează poezie, dar și-n cântec, un desen,
O poveste scrisă cu un mic penel,
Ce aduce bucurie și chiar frenezie,
Tuturor acelora, care uită să trăiască într-o lume înghețată
Și totuși atât de caldă.